Cristina Prună | USR „Coaliția Sărăciei nu vrea ca românii să știe că banii din legea offshore se pot duce în pensiile lor”

0
341

Legea offshore a fost în sfârșit modificată. Am aşteptat mult prea mult dar într-un final a trecut de Parlament. Asta nu garantează că exploatările vor începe, dar măreşte considerabil șansele ca aceste investiții să demareze.

Adevărul însă doare pentru PSD și PNL. PSD a blocat exploatările de gaze din Marea Neagră în 2018 prin legea votată, iar PNL, prin Virgil Popescu, a tergiversat modificarea acesteia. Astăzi, când le-am adus aminte de cum împreună ne-au făcut mai dependenți de gazul rusesc mi-au închis microfonul.

USR a venit și cu o viziune pentru ca veniturile din exploatarea acestor gaze să nu fie risipiți în așa zise investiții si nu fie iar distribuiți pe criterii politice și în programe de tip PNDL. Ci acești bani să ajungă în pensiile românilor, pe model norvegian și mai departe să fie investiți în industria românească. Ar fi fost astfel posibil ca fiecare român să aibă după 35 de ani de cotizare, doar din aceste venituri ale statului, să aibă peste 30.000 de euro în contul de pensii.

Am fi putut asigura astfel pensii decente pentru toți românii. Pentru PSD și PNL risipirea banului public a fost mai importantă. Vom continua să luptăm pentru ca această viziune să devină realitate.

Lasă un răspuns